Melescanu: Candidaţii Partidului Forţa Naţională vor decide dacă vor merge singuri în alegerile locale

Candidaţii Partidului Forţa Naţională (PFN) din 34 de judeţe vor decide dacă vor merge singuri în alegerile locale, împreună cu „partenerul” PSD sau cu alte formaţiuni politice, a declarat marţi preşedintele Partidului Forţa Naţională (PFN), Teodor Meleşcanu.

„Astăzi a avut loc şedinţa delegaţiei permanente a PFN, care s-a concentrat pe alegerile locale din perioada următoare. Am primit de la 34 de judeţe propuneri de candidaţi. Dorim foarte mult ca aceşti candidaţi să hotărască dacă merg singuri în alegerile locale sau dacă doresc să participe împreună cu partenerul nostru – PSD sau cu alte formaţiuni politice în această cursă electorală”, a precizat Meleşcanu.

În ceea ce priveşte învestirea Guvernului Orban, Meleşcanu a spus că parlamentarii PFN nu vor participa la votul respectiv.

„Chestiunea învestirii ne creează unele probleme, pentru că noi am votat căderea Guvernului Orban şi să venim tot cu Guvernul Oban ne creează unele probleme, nu cred că vom participa la votul respectiv”, a susţinut liderul PFN.

Întrebat dacă vede o apropiere între partidul său şi ALDE, condus de Călin Popescu Tăriceanu, Meleşcanu a răspuns: „Noi suntem deschişi colaborării cu toate formaţiunile politice care au ca obiectiv promovarea intereselor României şi bunăstarea cetăţenilor. Din punctul nostru de vedere, nu avem niciun fel de rezervă”.

În context, vicepreşedintele PFN Ştefan Băişanu a declarat că nu există o criză guvernamentală, ci aceasta este provocată de PNL pentru a ajunge la anticipate „în beneficiu propriu şi personal”.

„Atâta vreme cât nu ai nicio criză (n.r. – guvernamentală), nu există în mod real criză, ci o provoci pentru a ajunge la anticipate se dovedeşte, de fapt, că nu există criză. Criza e produsă de către PNL, în beneficiu propriu şi personal”, a precizat Băişanu. AGERPRES