ACŢIUNI ALE POLIŢIEI IEŞENE PENTRU SIGURANŢA CETĂŢENILOR

La data de 09 februarie 2023, poliţiştii ieşeni au intervenit la peste 80 de evenimente, majoritatea sesizate prin 112.

Au fost aplicate peste 400 de sancţiuni contravenţionale, iar în urma acţiunilor şi intervenţiilor efectuate au fost sesizate 20 de infracţiuni.

Ieri, poliţiştii au acţionat, la nivelul judeţului Iaşi, pentru prevenirea faptelor antisociale şi menţinerea ordinii şi siguranţei publice.

Au fost organizate 3 acţiuni şi s-a intervenit la 85 de evenimente, dintre care 77 au fost sesizate prin 112.

În urma activităţilor au fost sesizate 22 infracţiuni.

Totodată, pentru neregulile constatate, poliţiştii au aplicat 428 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de peste 158.155 de lei.

Siguranţa rutieră şi salvarea de vieţi sunt, de asemenea, priorităţi ale Poliţiei Ieşene.

Astfel, poliţiştii rutieri au desfăşurat activităţi pentru prevenirea accidentelor de circulaţie.

Au fost reţinute, în vederea suspendării dreptului de a conduce, 43 permise de conducere și au fost retrase 15 certificate de înmatriculare.

 

BĂRBAT CERCETAT DE POLIȚIȘTI, REȚINUT PENTRU 24 DE ORE

La data de 08 februarie a.c., în jurul orei 14:00, polițiștii din cadrul Secției nr. 2 Poliție Iași, în timp ce executau activitățile specifice pe raza mun. Iași, au observat un auto al cărui șofer nu ar fi semnalizat schimbarea direcției de mers, procedând la oprirea acestuia.

La volanul autoturismului a fost identificat un bărbat în vârstă de 39 de ani, din mun. Roman.

În urma verificărilor efectuate, a rezultat faptul că șoferul ar avea permisul de conducere reținut.

 

Întrucât șoferul emana halenă alcoolică, a fost testat alcoolscopic, rezultând o alcoolemie de 0,55 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost condus la o unitate medicală în vederea prelevării de probe biologice, unde a refuzat prelevarea de probe biologice de sânge.

 

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ,,conducerea unui vehicul fără permis de conducere” și ,,refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice”.

 

În baza probatoriului administrat în cauză, la data de 08 februarie 2023, acesta a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore şi introdus în Arestul I.P.J. Iaşi.

 

La data de 09 februarie 2023, bărbatul a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași și Judecătoriei Iași, instanța dispunând arestarea preventivă a acestuia pentru o perioadă de 30 de zile.

Cercetările continuă.

 

ACȚIUNE PENTRU MENȚINEREA UNUI CLIMAT DE ORDINE ȘI SIGURANȚĂ PUBLICĂ

La data de 09 februarie a.c., polițiștii din cadrul Secției nr. 3 Poliție Iași au acționat pe raza de competență, pentru prevenirea faptelor antisociale și a celor comise cu violență.

În cadrul desfășurării activității:

  • Au fost legitimate 47 de persoane;
  • Au fost controlate 10 societăți comeriale;
  • Au fost aplicate 9 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 3.015 lei.

 

CERCETAT PENTRU CONDUCEREA UNUI AUTO SUB INFLUENȚA BĂUTURILOR ALCOOLICE

 

La data de 09 februarie a.c., polițiștii Secției nr. 1 Poliție Iași au identificat un bărbat în vârstă de 52 de ani, din comuna Sirețel, care ar fi condus un auto pe raza mun. Iași, fiind implicat într-un accident rutier soldat cu pagube materiale.

 

Întrucât șoferul emana halenă alcoolică, s-a încercat testarea alcoolscopică a acestuia de către un echipaj din cadrul Serviciului Rutier Iași, fără a se reuși.

 

Bărbatul a fost condus la o unitate medicală în vederea prelevării de probe biologice.

 

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ,,conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe”, iar cercetările continuă.

 

CERCETAT PENTRU O INFRACȚIUNE LA REGIMUL RUTIER

La data de 09 februarie a.c., ora 22:00, polițiștii din cadrul Postului de Poliție Miroslava au identificat conducătorul unui auto, un bărbat, de 38 de ani, care s-ar fi deplasat pe drumul public pe raza satului Uricani, fiind implicat într-o tamponare.

 

Deși emana halenă alcoolică, șoferul a refuzat să fie testat alcoolscopic. De asemenea, acesta a fost condus la o unitate medicală, unde a refuzat și prelevarea de mostre biologice de sânge.

 

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de,,refuzul sau sustragerea de mostre biologice”, iar cercetările continuă.

 

 

 

 

ACȚIUNE ORGANIZATĂ ȘI DESFĂȘURATĂ DE POLIȚIȘTII RUTIERI

La data de 09 februarie 2023, polițiștii Biroului Rutier Iași au organizat o acțiune pentru combaterea accidentelor rutiere,  respectiv a celor produse pe fondul neacordării priorităţii de trecere pietonilor.

Au fost obținute următoarele rezultate:

  • A fost aplicat un număr de 85 de sancțiuni contravenționale, dintre care 6 pentru neacordare prioritate pietoni, 1 pentru neacordare prioritate vehicule și 78 pentru alte abateri;
  • Valoarea sancțiunilor aplicate este de 18.995 de lei;
  • Au fost reținute 7 permise de conducere.

Spre exemplu, o femeie din mun. Iași nu a acordat prioritate de trecere unui pieton angajat regulamentar în traversarea străzii pe marcajul pietonal, fiind sancționată contravențional conform OUG nr. 195/2002 și s-a dispus măsura reținerii permisului de conducere pentru o perioadă de 60 de zile.

ACȚIUNE DE PREVENIRE A VICTIMIZĂRII MINORILOR

La data de 09 februarie 2023, polițiștii Biroului pentru Siguranța Școlară au desfășurat 3 activități informativ – preventive cu elevii Școlii Profesionale Mogoșești, având ca temă prevenirea actelor de violență în mediul școlar.

Acțiunea s-a desfășurat cu prioritate la această unitate de învățământ, întrucât elevi din această comună au fost implicați într-o agresiune, după terminarea cursurilor.

În cadrul acțiunii au fost transmise informații cu privire la prevenirea actelor de violenţă în rândul elevilor şi a formelor de agresiune întâlnite în rândul tinerilor, a influenţelor negative pe care le poate avea anturajul asupra unui adolescent.

Au fost prezentate aspecte de ordin legislativ, precum: infracţiunea, descrierea principalelor fapte penale comise de elevi – lovirea sau alte violenţe, ameninţarea, portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase și consecinţele încălcării legii penale de către minori.

La activități au participat 83 de elevi și 4 cadru didactic.