Author Archives: Adi Cristi

BNR: Creşterea economică este aşteptată să decelereze vizibil mai pronunţat în 2023 decât s-a anticipat anterior

Creşterea economică este aşteptată să decelereze vizibil mai pronunţat în 2023 decât s-a anticipat anterior – pe fondul costurilor ridicate, al scăderii cererii externe şi al conduitei politicii monetare – şi să se redreseze doar uşor în 2024, însă mai accentuat în 2025, potrivit Minutei şedinţei de politică monetară a Consiliului de Administraţie al Băncii Naţionale a României din 8 ...

Read More »

Jianu (CNIPMMR): Nu cred că mediul de afaceri mai poate suporta o nouă creştere a salariului minim

Mediul de afaceri din România nu mai poate suporta, în acest moment, o nouă creştere a salariului minim pe economie, consideră preşedintele Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR), Florin Jianu. Acesta a declarat, luni, la Zalău, că marţi va avea loc o întâlnire a Consiliului Naţional Tripartit, cu privire la sectoarele de de activitate pe ...

Read More »

MAE: Demersuri în cazul unui român aflat la bordul unei nave comerciale, capturată de miliţiile Houthi

Celula de Criză Interinstituţională de la nivelul Ministerului Afacerilor Externe a fost activată după ce duminică, 19 noiembrie, nava Galaxy Leader, sub pavilion Bahamas, care naviga în Marea Roşie, a fost capturată de către miliţiile Houthi şi dusă lângă coasta statului Yemen, iar din informaţiile de primă sesizare printre membrii echipajului s-ar afla şi un cetăţean român. Potrivit unui comunicat al ...

Read More »

Mircea Beuran, noul preşedinte al Academiei de Ştiinţe Medicale

Academia de Ştiinţe Medicale (ASM) şi-a ales, vineri, în Adunarea Generală, pentru un mandat de patru ani, noii membri ai Biroului Executiv, noul preşedinte al Academiei fiind prof. dr. Mircea Beuran. Potrivit unui comunicat al ASM, Beuran a obţinut 90 de voturi pentru şi 3 împotrivă. Din Biroul Executiv al ASM mai fac parte vicepreşedinţii prof. dr. Ion-Victor Bruckner, prof. ...

Read More »

Ministrul Culturii cere Corpului de control verificarea legalităţii intervenţiei la Bojdeuca lui Ion Creangă

Ministrul Culturii, Raluca Turcan, a solicitat Corpului de control verificarea legalităţii avizului pentru intervenţia realizată la Bojdeuca scriitorului Ion Creangă, iar Comisia Naţională a Monumentelor Istorice şi Institutul Naţional pentru Patrimoniu vor fi solicitate să se pronunţe asupra calităţii lucrărilor prin analizarea proiectului şi deplasarea la faţa locului. Potrivit unui comunicat al Ministerului Culturii transmis, luni, AGERPRES, conform articolului 23, ...

Read More »

AUR îl cheamă pe Marcel Ciolacu în Parlament pentru a explica alocările de bani către Administraţia Prezidenţială

Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) a solicitat participarea prim-ministrului Marcel Ciolacu, în data de 27 noiembrie, la „Ora Guvernului” pentru a oferi clarificări privind alocările bugetare către Administraţia Prezidenţială. Deputaţii AUR vor ca prim-ministrul să precizeze care a fost motivarea pentru alocarea a 1,3 milioane de euro din Fondul de Rezervă al Guvernului către Administraţia Prezidenţială şi modul în care ...

Read More »

Simion: Legea pensiilor, o chestiune pur propagandistică; nu se va aplica niciodată

Preşedintele AUR, deputatul George Simion, a afirmat luni că legea pensiilor, aflată în Camera Deputaţilor pentru dezbatere în comisii şi vot în plen, „nu se va aplica niciodată”, susţinând că este „o chestiune pur propagandistică” a partidelor aflate la guvernare, care „pregătesc probabil” ruperea coaliţiei. „Avem legea pensiilor astăzi, avem multe amendamente depuse, avem o chestiune pur propagandistică, care nu ...

Read More »

PNL şi-a desemnat echipa de campanie pentru europarlamentare; va fi condusă de Lucian Bode

PNL şi-a desemnat, luni, echipa de campanie pentru alegerile europarlamentare care vor avea loc anul viitor, a anunţat purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe. Stroe a informat, după şedinţa Biroului Politic Naţional al PNL, că din echipa de campanie pentru alegerile europarlamentare fac parte: secretarul general Lucian Bode (şef de campanie), prim-vicepreşedinţii Rareş Bogdan, Dan Motreanu, Gheorghe Flutur şi ...

Read More »

Premierul va decide schimbări la vârful instituţiilor cu atribuţii de verificare şi control din subordinea Ministerului Finanţelor

Premierul Marcel Ciolacu va decide în perioada imediat următoare schimbarea din funcţii a şefilor mai multor instituţii cu atribuţii de verificare şi control din subordinea Ministerului Finanţelor, mai puţin ANAF, unde anul acesta a fost numit un nou preşedinte, urmând ca, ulterior, să se procedeze şi la o restructurare şi reorganizare a acestora, au precizat luni surse guvernamentale. Totodată, potrivit ...

Read More »

Stroe: PNL trimite la discuţiile din coaliţie delegaţia pe care şi-o doreşte

PNL va trimite la discuţiile din coaliţia de guvernare delegaţia pe care şi-o doreşte, a afirmat, luni, purtătorul de cuvânt al liberalilor, Ionuţ Stroe, care a adăugat că este decizia fiecărui partid cine îi reprezintă interesele şi punctul de vedere în relaţia cu celălalt. Întrebat dacă s-a discutat în şedinţa conducerii PNL despre afirmaţia pe care premierul Marcel Ciolacu a ...

Read More »

Camera Deputaţilor/ Proiectul legii pensiilor – adoptat de plen

Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, luni, proiectul legii pensiilor, elaborat de Guvern. S-au înregistrat 199 de voturi „pentru”, 39 de voturi „împotrivă” şi 17 abţineri. Proiectul legii pensiilor a primit, luni, raport de adoptare cu mai multe amendamente în cadrul Comisiei pentru muncă a Camerei Deputaţilor. Săptămâna trecută, Senatul a adoptat acest proiect, care prevede că pensiile celor peste 4,7 ...

Read More »

Inspectoratele școlare vor transmite Ministerului Educației, până pe 4 decembrie, numele școlilor cu elevi romi care necesită intervenția unui mediator școlar

Până pe 4 decembrie, inspectoratele școlare vor transmite Ministerului Educației, printre altele, numele școlilor cu elevi romi care necesită intervenția unui mediator școlar, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Solicitarea vine ca urmare a evaluării stadiului de implementare a Strategiei Guvernului României de incluziune a cetățenilor români aparținând minorității rome pentru perioada 2022-2027, aferent perioadei mai – decembrie 2023.   ...

Read More »

Carta UAIC – proiect lansat în dezbaterea publică a comunității UAIC

    În ședinta Senatului Universității din data de 16 noiembrie 2023, s-a aprobat lansarea spre dezbatere publică a Cartei UAIC, în conformitate cu dispozițiile legii învățământului superior nr. 199/2023, precum și a procedurii pentru transmiterea de propuneri privind conținutul acesteia. Propunerile vor fi trimise în fomat editabil (word) până la data de 18 decembrie 2023, la adresa de e-mail diana.aparaschivei@uaic.ro ...

Read More »

Profesori din județul Iași au învățat la Praga tehnici moderne de predare, de coaching și mentorat în educație

Proiectul ERASMUS+ „Consorțiu local pentru educație de calitate” (2023-1-RO01-KA121-SCH—000118189) al cărui coordonator este Inspectoratul Şcolar Iași a debutat în acest an cu un curs destinat managerilor școlari, la care au participat două doamne director adjunct din județul Iași, de la Școala Profesionala Dagâța și Școala Gimnazială „Constantin Teodorescu” Războieni. Cel puțin două dintre obiectivele proiectului Erasmus+ au fost atinse la ...

Read More »

110 intervenții ale pompierilor ieșeni în perioada 17 – 19 noiembrie 2023

În perioada 17 – 19 noiembrie a.c., echipajele de salvatori din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Mihail Sturdza” al Județului Iași, cu mijloacele tehnice destinate stingerii incendiilor, recuperării și salvării persoanelor din medii ostile vieții, precum și pentru acordarea primului ajutor calificat, au acționat la 110 evenimente, dintre care amintim: 2 intervenții pentru stingerea incendiilor: ​1 intervenție pentru stingerea unui incendiu la ...

Read More »