Author Archives: Adi Cristi

Iaşul, gazda celei de-a VIII-a ediţii a Congresului Internaţional de Ortodonţie

Asociația Internațională a Ortodonților Francofoni (AIOF) împreună cu Asociația Română pentru Excelență în Ortodonție organizează în perioada 23 – 25 mai, la Iaşi, Congresul Internațional „Ortodonția – între funcție și estetică“. Evenimentul beneficiază de parteneriatul Universităţii de Medicină şi Farmacie (UMF) „Grigore T. Popa“ din Iaşi, al Primăriei Municipiului Iaşi și al Institutului Francez Iași. Lucrările vor avea loc  în locațiile Congress Hall ...

Read More »

Reportaje în premieră, prezentate la ediţia din acest an a Festivalului Operelor Independente

Festivalul Operelor Independente (FOI) 2019 nu doar că are cel mai mare număr de spectacole în comparație cu edițiile precedente, dar are pregătite și surprise cinematografice pentru iubitorii de cultură. Astfel, organizatorii FOI invită publicul, începând de marţi, 21 mai,  şi până vineri, 24 mai, după fiecare spectacol din cadrul festivalului, de la ora 21.00, în Sala Mare de spectacole ...

Read More »

Profesorul emerit Rolf Hempelmann (Germania) va conferenția la Muzeul „Poni-Cernătescu”

Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași – Muzeul Științei și Tehnicii „Ștefan Procopiu”, Muzeul „Poni – Cernătescu” și Asociația „Aliance of Educators for Science, Tehnology, Engineering, Mathematics and Informatics” – ESTEEM România continuă seria prelegerilor reunite sub titlul Seratele „Procopiu”, cu o conferință pe tema „Chimie durabilă cu lichide ionice”. Evenimentul din luna mai, ultimul din stagiunea 2018 – 2019, înainte ...

Read More »

AEP: Din totalul de 18.730 de secţii de votare organizate în ţară, 537 se află la etaj, 13 – la demisol şi trei – la subsol

Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) precizează că, din totalul de 18.730 de secţii de votare organizate în ţară, 537 se află la etaj, 13 – la demisol şi trei – la subsol. La solicitarea AEP, unităţile administrativ-teritoriale, subdiviziunile administrativ-teritoriale au transmis lista secţiilor de votare care îndeplinesc condiţia de accesibilitate, conform Hotărârii 44/2016 a AEP privind setul de condiţii minimale pe ...

Read More »

Pacienţii cu diabet de tip 2 au un risc mai mare de a dezvolta boli hepatice

Pacienţii cu diabet de tip 2 au un risc mai mare de a dezvolta boli hepatice, potrivit unui studiu preluat luni de Press Association. Mulţi pacienţi cu ciroză hepatică şi cancer de ficat, afecţiuni potenţial mortale, sunt diagnosticaţi târziu, în faze avansate ale bolii, potrivit unui studiu desfăşurat de Universitatea Queen Mary din Londra şi Universitatea din Glasgow. Analiza datelor ...

Read More »

Lotul olimpic de filosofie al României a obţinut două menţiuni Olimpiada Internaţionala de Filosofie

Lotul olimpic de filosofie al României a obţinut două menţiuni la cea de-a XXVII-a ediţie a Olimpiadei Internaţionale de Filosofie (IPO), desfăşurată la Roma în perioada 16 – 19 mai. Potrivit unui comunicat de presă transmis luni de Ministerul Educaţiei Naţionale, performanţa a fost reuşită de Horia-Ştefan Lixandru (Colegiul Naţional „Gheorghe Lazăr” din Bucureşti – premiul I în cadrul etapei ...

Read More »

Sfinții Împărați Constantin și Elena. Tradiția celor trei bujori

Pe 21 mai îi sarbatorim pe Sfintii Imparati Constantin si Elena, cei „intocmai cu Apostolii”. Sfantul Constantin cel Mare este primul imparat roman crestin. Dupa ce l-a invins pe imparatul pagan Maxentiu, Constantin da in anul 313 celebrul Edict de la Milan, prin care religia crestina devine o religie permisa.Constantin cel Mare a primit botezul de la episcopul Eusebiu de ...

Read More »

DAR UNDE AM DISPĂRUT

Mazăre a fost adus în România, chiar dacă culesul mazărei, ca planta agricolă, nu a început. Bugetul European a fost fraudat de înalții funcționari europeni, exact din aceeași Comisie Europeană condusă de intransigenții luxemburghezul Jean Claude Juncker și ”olandezul zburător” FransTimmermans. Cu toate acestea nici un mascat din brigăzile anti-corupție nu a fost zărit alergându-i pe marii nemernici ai Europei. ...

Read More »

ICCJ: 27 mai, pronunţarea sentinţei definitive în dosarul Dragnea

Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit luni, pentru 27 mai, pronunţarea sentinţei definitive în dosarul angajărilor fictive de la DGASPC Teleorman, în care este judecat liderul PSD, Liviu Dragnea. La ultimul termen al procesului, care s-a desfăşurat luni, reprezentantul DNA a cerut ca Dragnea să fie condamnat şi pentru instigare la fals intelectual, iar pedepsele aplicate acestuia să ...

Read More »

Victor Ponta sustine ca cel mai bun lucru făcut în mandatul său de prim-ministru a fost Codul fiscal

Preşedintele PRO România, Victor Ponta, a declarat, luni, că, în opinia sa, cel mai bun lucru făcut în mandatul său de prim-ministru a fost Codul fiscal din 2015 şi, dacă partidul său va ajunge la guvernare, principala condiţie pe care ar pune-o ar fi să se revină la acest act normativ şi să nu fie schimbat timp de patru ani.„Eu ...

Read More »

Turnul Eiffel a fost evacuat luni după-amiază din cauza unei persoane care a escaladat edificiul

Turnul Eiffel şi spaţiul din jurul său au fost evacuate luni după-amiază din cauza unei persoane care a escaladat edificiul emblematic din Paris, au anunţat societatea care administrează edificiul şi poliţia, relatează AFP. ”A fost identificată o persoană care escalada Turnul. Aceasta este procedura obişnuită. Trebuie să oprim persoana în cauză să continue şi, în acest caz, se evacuează Turnul”, ...

Read More »

Festivalul Operelor Independente – la cea de-a treia ediţie

În perioada 20-24 mai, la Iaşi se desfăşoară cea de-a treia ediţie a Festivalului Operelor Independente, eveniment ce include nouă spectacole extrem de interesante și de bine realizate, care au trecut de preselecțiile concursului pe care FOI îl implică, precum și la recitalul extraordinar al baritonului Florin Estefan și la Gala de premiere. Spectacolele care vor fi jurizate în cadrul ...

Read More »

Atelier interactiv „Soare, Pământ, Climă”, dedicat Zilei Internaționale a Meterologiei

Complexul Muzeal Naţional „Moldova” Iași – Muzeul Ştiinţei şi Tehnicii „Ştefan Procopiu”, în parteneriat cu Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași – Facultatea de Geografie și Geologie, organizează marți, 21 mai, la ora 12.00, la Muzeul „Poni – Cernătescu” din Iași (strada Mihail Kogălniceanu nr. 7B), atelierul interactiv „Soare, Pământ, Climă”, dedicat Zilei Internaționale a Meterologiei.  Evenimentul, organizat în cadrul ...

Read More »

Reparații și restricții de circulație pe străzile Moara de Vânt și Vântu

În cursul zilei de marți, 21 mai, între orele 7.00 și 19.00, echipele Citadin SA vor face reparații, în funcție de condițiile meteorologice, la carosabilul și trotuarele de pe străzile Vântu și Spital Pașcanu, mai exact pe tronsonul cuprins între intersecția cu strada Moara de Vânt și strada Eternitate, anunţă Biroul de presă al Primăriei, într-un comunicat. Potrivit sursei citate, ...

Read More »

În judeţul Iaşi vor fi amenajate 746 secţii de votare, cu zece mai multe decât la ultimul proces electoral

Duminică, 26 mai, va avea loc scrutinul pentru alegerea reprezentanților țării noastre în Parlamentul European, precum și referendumul convocat de președintele României pe teme legate de justiție. Potrivit legii, campania electorală se va încheia sâmbătă, 25 mai, la ora 07.00, urmând ca duminică, 26 mai, secțiile de votare să se deschidă la 07.00 şi să fie închise la ora 21.00. ...

Read More »