Author Archives: Adi Cristi

Spitalul Regional de Urgenţe de la Iaşi va fi finalizat până la sfârşitul anului 2023

Proiectul noului Spital Regional de Urgențe (SRU) de Iași va fi depus peste numai două luni spre finanțare la Comisia Europeană, acesta fiind primul dintre cele trei spitale regionale care se vor construi în țară.  Anunțul a fost făcut astăzi, la Iași, de ministrul Sănătății, Sorina Pintea, și reprezentanții Băncii Europene de Investiții (BEI) (Martin Schriever, senior advisor și Simon ...

Read More »

Delegația R. Moldova în Comisia Unificată de Control a fost suplinită cu un nou expert

Sub președinția delegației Republicii Moldova, la 12 iulie 2018 în orașul Bender s-a desfășurat ședința Comisiei Unificate de Control, care conform agendei de lucru a dezbătut două subiecte, transmite MOLDPRES cu referire la Biroul politici de reintegrare. L-a propunerea delegației Chișinăului, CUC l-a aprobat în funcția de observator militar pe locotenent-colonelul Ion Epure și expert cu statut permanent, pe Viorel ...

Read More »

Sute de persoane protestează în Marea Britanie, pe fondul vizitei lui Donald Trump 

Sute de britanici protestează la nivel naţional, pe fondul vizitei preşedintelui american Donald Trump şi a soţiei acestuia, Melania Trump, în Marea Britanie, unde liderul de la Casa Albă se va întâlni vneri cu regina Elizabeth a II-a, relatează The New York Times şi mirror.co.uk. Protestarii au perceput vizita lui Trump ca o oportunitate de a îşi exprima dezacordul faţă ...

Read More »

China: 19 morţi în explozia unui combinat chimic

O explozie într-un combinat chimic a făcut 19 morţi şi 12 răniţi în sud-vestul Chinei, au anunţat vineri autorităţile locale, transmite AFP. Explozia s-a produs joi, în jurul orelor 18.30, într-un complex industrial din oraşul Yibin, în provincia Sichuan, a informat pe site-ul său administraţia locală pentru securitatea muncii. Răniţii sunt în stare stabilă la spital, potrivit comunicatului care nu ...

Read More »

Tăriceanu: Cred că trebuie să continuăm demersurile de suspendare a preşedintelui

Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a declarat joi seara că, în opinia sa, demersurile de suspendare a preşedintelui Klaus Iohannis ar trebui să continue, adăugând însă că dacă şeful statului va respecta Constituţia şi va lăsa ca „mizeria” statului paralel să fie scoasă la suprafaţă, atunci nu ar mai trebui ca acest subiect să fie „prima preocupare”. „Atâta vreme cât preşedintele ...

Read More »

Concurs de manuscrise Polirom Junior, ediția I

Editura Polirom lansează Concursul de manuscrise de literatură pentru copii, ediția 2018. Dacă scrieți literatură pentru copii (roman și povestiri, vîrsta recomandată: 8+ ), trimiteți manuscrisul dvs. pe adresa junior@polirom.ro, însoțit de o notă bio-bibliografică, pînă la data de 1 noiembrie 2018 și puteți intra în portofoliul colecției „Junior” a Editurii Polirom, coordonată de Bogdan-Alexandru Stănescu. Manuscrisele se trimit exclusiv ...

Read More »

Stimulente financiare pentru elevii care au obținut media generală 10 la examenele naționale din acest an

Absolvenții care au obținut media 10 la Evaluarea Națională a elevilor de clasa a VIII-a (EN VIII) și la examenul național de Bacalaureat (inclusiv sesiunea specială și Bacalaureatul bilingv) din acest an vor primi stimulente financiare, în semn de apreciere a performanțelor realizate. Potrivit unei hotărâri adoptate astăzi de Guvern, sumele acordate sunt în valoare de 1.000 de lei pentru fiecare ...

Read More »

Teodorovici: Securizarea punctelor vamale, unul dintre principalele obiective ale Ministerului Finanţelor, în 2018

Securizarea punctelor vamale, dotarea cu echipamente de ultimă generaţie şi modernizarea infrastructurii vamale se află printre principalele obiective ale Ministerului Finanţelor Publice pentru anul 2018, a declarat, la Bruxelles, ministrul de resort, Eugen Teodorovici, la un eveniment prilejuit de celebrarea celor 50 de ani de Uniune Vamală. Potrivit unui comunicat al MFP, remis vineri AGERPRES, ministrul Teodorovici a semnat, joi, ...

Read More »

Invalidarea alegerilor locale va fi supusă unei expertize legislative

Invalidarea alegerilor locale va fi supusă unei expertize legislative. Inițiativa aparţine vicepreședintelui Parlamentului Valeriu Ghilețchi care a înregistrat un proiect de hotărâre în acest sens în Parlament, comunică MOLDPRES. Potrivit lui Ghileţchi, situaţia privind invalidarea alegerilor locale este larg dezbătută în societate și a generat o serie de controverse, în special, la capitolul restricțiilor și normelor imperative din Codul electoral ...

Read More »

Vicepremierul Cristina Lesnic a avut o întrevedere cu Ambasadorul României în Republica Moldova

Viceprim-ministrul Cristina Lesnic a avut joi, 12 iulie, o întrevedere cu Ambasadorul României în Republica Moldova, Daniel Ioniță, comunică MOLDPRES cu referire la Biroul politici de reintegrare. Oficialii au purtat discuții pe marginea subiectelor abordate în cadrul dialogului dintre Chișinău și Tiraspol, evoluțiilor recent înregistrate în procesul de negocieri, fiind evidențiate rezultatele obținute în implementarea unor teme ce figurează în pachetul „Berlin ...

Read More »

Congresul SUA reafirmă sprijinul pentru Republica Moldova, Ucraina și Georgia

Congresul Statelor Unite ale Americii a aprobat rezoluția prin care exprimă sprijinul pentru țările Europei de Est și NATO, informează MOLDPRES. Potrivit unui comunicat al Direcției comunicare și relații publice a Parlamentului, Statele Unite susțin integritatea teritorială și suveranitatea politică a Moldovei, Ucrainei și Georgiei, precum și reafirmă suportul pentru guvernările alese democratic și oamenii din cele trei țări, încurajând ...

Read More »

Un lider liberal îl acuză pe Dragnea de plagiat pentru că ar fi furat din Israel titlul unui program naţional

„Astăzi despre una dintre cele mai mari minciuni ale lui Liviu Dragnea. Această minciună nu afectează doar România. Are implicaţii internaţionale. Fix cu ţara a cărui mare susţinător, în mod ipocrit, se prezintă a fi Liviu Dragnea. Vorbim de Israel! O mare iniţiativă a lui Dragnea este cel mai ordinar plagiat. Este vorba despre <Start-up Nation>. Dragnea şi gaşcă lui ...

Read More »

Atenţionare de ploi şi vijelii pentru Muntenia, Oltenia, Moldova şi munte; Cod galben în 7 judeţe din Muntenia, Moldova şi Dobrogea

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o informare meteorologică de instabilitate atmosferică accentuată pentru Muntenia, local, şi pentru zonele de munte şi arii restrânse din Oltenia şi Moldova, precum şi o atenţionare Cod Galben de averse pentru judeţele Argeş, Dâmboviţa, Prahova, Buzău, Vrancea, Constanţa şi Tulcea, ambele fiind valabile până vineri seara. Potrivit ANM, în intervalul orar 12:00 – ...

Read More »

Politehnica Iaşi a încheiat cu o nouă înfrângere seria meciurilor amicale disputate în Turcia

Politehnica Iaşi a încheiat cu o nouă înfrângere seria meciurilor amicale disputate în stagiul de pregătire de la Bolu, elevii lui Flavius Stoican fiind învinşi joi după amiază cu scorul de 0-2 (0-0) de Konyaspor, formaţie care a terminat pe locul al XV-lea ultimul sezon din prima ligă turcă. Ieşenii au evoluat destul de curajos în prima repriză, când au ...

Read More »

PE COJI DE NUCI LA TELEVIZOR

Stai și te crucești de ceea ce-ți este dat să vezi că se întâmplă în jurul tău. Nu mai este important să știi să-ți faci cruce. Nimeni nu-ți mai controlează poziția degetelor. Nici sensul în care faci mișcarea circulată, fără a uita să îngâni: ”În numele Tatălui / a Fiului, / a Sfântului Duh / Amin!” Nici nu trebuie să ...

Read More »