Educatie

De 10 ani, ASAFCI „Construiește alături de noi!”  

  Asociația Studenților și Absolvenților Facultății de Construcții și Instalații (ASAFCI) împlinește zece ani de existență și activitate. Vă invităm să luați parte alături de ASAFCI la acest moment festiv, miercuri, 29 martie 2017, de la ora 19.00, la Casa de Cultură a Studenților Iași, sala Gaudeamus. Ne vom bucura de momente frumoase în care vom cunoaște istoricul asociației, proiectele ...

Read More »

Săptămâna Porților Deschise, la ASE

Academia de Studii Economice din București va organiza, în perioada 27 – 31 martie, cea de-a IV-a ediție a Săptămânii Porților Deschise, manifestare adresată elevilor care se pregătesc să devină studenți în acest an. Potrivit unui comunicat de presă al ASE, elevii sunt așteptați zilnic, în intervalul orar 9,00 — 15,00, pentru a participa la diverse întâlniri interactive în cadrul ...

Read More »

Simpozionul Naţional KREATIKON, organizat de UPA din Iaşi, la cea de-a XIII-a ediţie

Psihologi şi pedagogi din ţară şi din Republica Moldova, cadre didactice din învăţământul preuniversitar şi din cel superior, manageri din sistemul naţional de educaţie, cercetători ştiinţifici, profesionişti care activează în organizaţii non-guvernamentale şi studenţi de la facultăţile de profil s-au reunit vineri, 24 martie, în Aula Magna a Universităţii „Petre Andrei” (UPA) din Iaşi, la deschiderea lucrărilor celei de a ...

Read More »

Au început „Zilele Francofoniei” la UMF Iași

Pe 24 și 25 martie, Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) “Grigore T. Popa” sărbătorește “Zilele Francofoniei”, tema din acest an a manifestării fiind ”Francophonie et développement professionnel”. În deschiderea evenimentului, vineri, 24 martie, în Aula „ George Emil Palade” a UMF,  prof. univ. dr .Viorel Scripcariu, rectorul UMF Iaşi, alături de cadre didactice și studenti ai universității, au ținut ...

Read More »

26 iulie – data concursului de admitere la UMF Iași

Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) “Grigore T. Popa” din Iași a stabilit calendarul concursului de admitere la studiile universitare de licență pentru sesiunea iulie 2017. Astfel, înscrierile vor avea loc în perioada 17-23 iulie, iar miercuri, 26 iulie, candidații vor susține testul grilă, cu durata de trei ore, pentru ocuparea locurilor subvenționate de la bugetul de stat și a ...

Read More »

Program internațional de managementul riscului

  Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor a Universității Alexandru Ioan Cuza din Iași, în parteneriat cu Banca Comercială Română, oferă în perioada 19 martie – 1 aprilie 2017, programul intensiv “Advanced Topics in Bank Risk Management”, un eveniment unic care urmărește dezvoltarea competențelor masteranzilor în managementul riscului de credit și experimentarea lucrului într-o echipă multinațională. Participanții la acest program ...

Read More »

Peste 99% din cererile de înscriere în învăţământul primar, admise. Vineri începe a doua etapă de înscrieri

În prima etapă pentru înscrierea copiilor în învăţământul primar în anul şcolar 2017-2018, au fost depuse şi validate, la nivel naţional, 154.102 cereri, fiind admise 99,2% din totalul solicitărilor, anunţă Ministerul Educaţiei. „Au fost admise 152.872 de cereri, reprezentând 99,2% din totalul solicitărilor înregistrate. Astfel, 130.526 de cereri (84,7%) au fost admise la prima opţiune făcută pentru şcoala de circumscripţie, ...

Read More »

Tinerii de maximum 26 de ani au acces la programe de pregătire profesională duală prin unitățile de învățământ de stat în 2017/2018

  Persoanele de maximum 26 de ani, absolvente ale învățământului obligatoriu, dar care au întrerupt între timp studiile, vor avea acces la programe de pregătire profesională de tip dual prin unitățile de învățământ de stat, în mod gratuit, în anul școlar 2017/2018, a declarat Ionuț Mișa, secretar de stat în Ministerul Finanțelor Publice (MFP), într-o conferință de specialitate. „Deja s-a ...

Read More »

Ministerul Educației a lansat procesul de selecție de noi membri ai CNATDCU

  Ministerul Educației Naționale (MEN) a lansat procesul de selecție de noi membri ai Consiliului Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU), pentru completarea componenței nominale a acestuia. „În vederea completării componenței nominale a CNATDCU, Ministerul Educației Naționale a lansat procesul de selecție a noilor membri CNATDCU pentru mandatul 2016 — 2020. Aplicațiile candidaților se vor încărca ...

Read More »

Oferta educaţională a UMF Iaşi pentru anul universitar 2017/2018, prezentată elevilor din judeţele Moldovei

Universitatea de Medicină şi Farmacie (UMF) „Grigore T. Popa” din Iași pornește, de miercuri, 22 martie, într-o amplă acţiune de prezentare a ofertei educaționale pentru anul universitar 2017/2018, precum și de consiliere și orientare profesională a elevilor din clasele a XI-a și a XII-a. Intitulat „Caravana UMF Iași”, proiectul vizează 80 de colegii și licee din județele Iași, Vaslui, Neamț, ...

Read More »

800 de elevi din 33 de orașe se vor întrece pentru două zile în cea mai amplă competiție de robotică organizată în România

  Competiția națională de robotică pentru liceeni, BRD FIRST Tech Challenge Romania powered by Vodafone, are loc între 25 și 26 martie la Sala Polivalentă din București. 800 de elevi din 33 de orașe se vor întrece pentru două zile în cea mai amplă competiție de robotică organizată în România. Echipele de liceeni înscriși în BRD FIRST Tech Challenge Romania ...

Read More »

Universitatea Tehnică participă și anul acesta la Târgul de Cariere pe 21 – 22 martie

    Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași va participa la ediția de anul acesta a Târgului de Cariere, ce va avea loc pe 21 și 22 martie 2017 în Atrium, Palas Mall. Cei interesați vor putea vizita standul universității marți între 10.00 și 19.00, iar miercuri între 10.00 și 16.00.   50 de companii și organizații puternice, în căutare ...

Read More »

Cele mai bune zece momente artistice de la Festivalul Gaudeamus, susținute de două ligi TUIASI

Liga Studentilor Electrotehniști Iași și Asociația Studenților Chimiști „CHEMIS” Iasi vor fi prezente la Festivalul de Artă și Creație Gaudeamus marți, 21 martie 2017, cu cele mai bune zece momente artistice, pornind din poziția de câștigători. Festivalul de Artă și Creație Gaudeamus este un concurs intre Asociațiile Studențești din Iași care implică cele mai spectaculoase acte artistice create de acestea. ...

Read More »

Practicile parentale dure influențează negativ performanțele școlare ale copiilor

  Copiii care experimentează practici parentale severe sunt mai susceptibili să renunțe la școală, fapt ce ar favoriza comportamente de risc, relevă un studiu recent realizat de cercetători de la Universitatea din Pittsburgh, citat de sciencedaily.com și sciencepost.fr la 8 februarie. Copiii expuși la metode severe de creștere din partea părinților lor riscă mai mult să aibă performanțe școlare slabe. ...

Read More »

MApN: 15 elevi militari de la Breaza participă la concursul de robotică ‘First Tech Challenge’

  O echipă formată din 15 elevi ai Colegiului Militar Național „Dimitrie Cantemir” din Breaza vor participa la „First Tech Challenge”, competiția națională de robotică. La concurs participă echipe din 53 de licee din România, iar câștigătorii vor participa la „Global Robotics Championship” în Statele Unite ale Americii, la St. Louis, în luna aprilie. „Cei mai tineri militari ai Armatei ...

Read More »