De la 1 februarie vor fi modificate preţurile pentru abonamentele de călătorie cu troleibuzul

Întreprinderea municipală Regia Transport Electric (RTEC) a anunţat că începînd cu 1 februarie curent, vor fi modificate preţurile pentru abonamentele de călătorie cu troleibuzul. În acelaşi timp, reprezentanţii Primăriei Chişinău au declarat că decizia respectivă a fost luată ”fără a consulta şi informa primarul general sau consiliul municipal”, informează MOLDPRES.Reprezentanţii RTEC explică modificarea preţurilor pentru abonamente prin majorarea tarifelor la energia electrică.Astfel, administraţia întreprinderii a decis că, de la 1 februarie curent, „abonamentul lunar pentru persoanele fizice va costa 200 lei, cu 20 de lei mai mult, față de prețul actual. Abonamentul semilunar pentru persoanele fizice va costa 110 lei, cu 10 lei mai mult, decît în prezent, iar abonamentul lunar pentru agenţii economici va fi egal cu 320 lei, cu 20 de lei mai mult, decît este acum.În același timp, Regia Transport Electric notează că ”preţul abonamentelor lunare de călătorie cu troleibuzul va rămîne neschimbat pentru pensionari, elevi și studenţi”.Solicitat de agenţie, șeful Serviciului de presă al Primăriei mun. Chișinău, Vadim Brînzaniuc, a precizat că „Primăria Chişinău este fondatorul întreprinderii municipale Regia Transport Electric, astfel că administrația acesteia trebuia să se consulte cu municipalitatea în subiectul de majorare a preţurilor la abonamentele de călătorie”.

Potrivit lui Brînzaniuc, reprezentanţii municipalităţii vor iniţia verificări pentru a stabili „în ce măsură este justificată din punct de vedere juridic şi economic decizia luată de Regia Transport Electric. În caz de lipsă a argumentelor concludente, Primăria mun. Chişinău îşi rezervă dreptul de a revizui decizia administraţiei RTEC”, a menționat Vadim Brînzaniuc.Ultima dată preţurile la abonamentele de călătorie cu troleibuzul au fost modificate în anul 2009.