DICTATURA INDEPENDENȚEI JUSTIȚIEI

Traian Băsescu nu se dezminte. El continuă cu o constanță greu de apreciat, de această dată, linia dezbinărilor, a răfuielilor, apărării unei iluzii, cu ajutorul căreia a nenorocit o Românie, sleită de puteri, timp de un deceniu. Traian Băsescu se crede în continuare apărătorul Justiției, chiar dacă nu de puține ori, în ultimul timp, când justiția a început să-l și deranjeze personal sau pe apropiații săi, nu a ezita să atace ocupanții unor funcții importante ale puterii judecătoreştri, identificând abateri de la lege, escaladări ale libertăților și drepturilor cetățenești.

În momentul în care aceleași încălcări grosolane ale drepturilor și libertăților cetățenești implică adversari băsescieni, duşmani de moarte declarați, cum este Antena 3, Băsescu vede doar negru în fața ochilor, adică ”atacuri grosolane asupra independenței justiției”. Toți cei care au sesizat o abatere de la regulă a celor îndrituiţi să aplice legea, militând pentru o rezolvare amiabilă, cu calm și cu intenția, nu numai declarată, de a găsi o soluție pentru ca o decizie judecătorească să poată fi aplicată, sunt de fapt niște ”impostori, slugi ale lui Dan Voiculescu”! În spațiul noțiunii de a face dreptate trebuie să fim atenți să nu care cumva să se intersecteze alte alte spații private ale drepturilor și libertăților cetățenești, astfel încât să se producă pagube colaterale, mult mai grave decât ceea ce instanța de judecată a decis să fie reparat.

Pe Traian Băsescu îl apucă tusea măgărească, în momentul în care se vede din nou pus în genunchi de către dezvăluirile presei majoritare într-o Românie aflată în derivă de mai bine de un deceniu, refuzând cu obstinație să folosească siropul de pătlagina, a se citi spiritul legii.

Traian Băsescu are în continuare acel reflex al stăpânului de sclavi sau al comandantului de navă aflată în derivă, moment în care doar el este chemat să decidă, doar el are dreptate, doar el stăpânește viața și moartea deopotrivă. Spune și astăzi că între el și Dumnezeu mai exista doar drapelul țării, drapel căruia niciodată nu  i-a înțeles semnificația, dacă ar fi să ținem cont de modul în care timp de un deceniu s-a comportat cu poporul român.

Ura și veninul, pe care astăzi continuă să le împartă asemenea lavei unui vulcan aflat în plină erupție, reprezintă felul lui de manifestare, felul lui de a nu înțelege adevăratele dimensiuni ale unui regim ce nu poate fi compatibil cu un singur mod de a gândi, cu ocolirea competiției pe care valoarea o impune, astfel încât la linia de sosire să ajungă cel mai bun și nu dar bunul său plac.

Încercarea de a pune pumnul în gură presei, prin evacuarea în cinci zile  a celor cinci televiziuni ale Trustului Intact, evacuare dovedită a fi greșit înțeleasă, chiar de către cei care au decis acest lucru printr-o hotărâre definitivă a instanței de judecată, se dovedește a fi unul dintre cele mai grave derapaje postdecembriste de la esența democrației, dreptul la informare, libertatea presei, dreptul la opinie.

Reacția în masă față de aceste nedreptăți flagrante, rămase fără autori, care să fie în stare să-și facă mea culpa, să recunoască ceea ce nu au înțeles din rigorile unui stat de drept, când o putere din cele trei nu poate decât să se afle în echilibru cu celelalte două, vine să confirme un câștig cert al Revoluției de la 1989, acela prin care poporul își poate manifesta revolta, protestul, ieșind în stradă, scandând lozinci dure împotriva celor care au comis nedreptăți în numele independenței justiției, cum este cazul acțiunilor vulgare, paranoice ale ANAF față de Antena 3.

Se pare că, în ultimii ani, deciziile se iau orbește, fără a se citi măcar rezumatul unei sentințe judecătorești. Se aplică legea  într-o incoerenţă totală, viciindu-se votul parlamentarului, de exemplu, prin presiunea disproporționată a instituțiilor de forță față de secretul votului, garantat prin Constituția României. O astfel de practică ar trebui sancționată, prin tragerea la răspundere penală a celor care instigă la o astfel de acțiune, aceștia fiind membri Consiliul Superior al Magistraturii, șefa DNA, liderii partidelor care și-au făcut un exercițiu de imagine din a declara că partidele lor nu vor ține cont de opțiunea pe care un parlamentar al țării o poate avea, aceștia fiind forțați să voteze ”cum le spune partidul”, chiar dacă votul în plenul Parlamentului este secret și liber exprimat, existând posibilitatea alegerii între votul pentru, votul împotrivă și abținere.

Nu putem să ne face că nu vedem. În România, Puterea Judecătorească a ajuns să ”încalece” celelalte două puteri (legislativă și executivă), transformând democrația reprezentativă într-o dictatură a independenței justiției.