Un protest împotriva modificării sistemului electoral a avut loc în capitală

 Reprezentanți ai societății civile și ai partidelor de opoziție au participat astăzi la un nou protest, în fața Legislativului, împotriva modificării sistemului electoral, informează MOLDPRES.

Protestul a fost susținut de mai multe partide politice, printre care Partidul Platforma Demnitate și Adevăr (PPDA) şi Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS). Mai mulți lideri politici și activiști civici au vorbit în fața protestatarilor și au adus argumente împotriva sistemului de vot mixt.

„Am revenit în stradă pentru a ne apăra democrația, pentru a ne apăra dreptul de a alege, pentru a putea schimba pe cale pașnică această guvernare. Ca niciodată de la independență încoace, Republica Moldova este în pericol. Un partid a uzurpat întreaga putere în stat și a împărțit-o cu socialiștii. Această guvernare nu ne reprezintă, vocea noastră trebuie auzită”, a spus președintele PAS, Maia Sandu.

„Noi nu cedăm și mergem înainte, deoarece avem nevoie de schimbări și de oameni integri la conducerea țării. Protestele trebuie să continue”, a specificat liderul PPDA, Andrei Năstase.

La finalul acțiunii, protestatarii au votat o rezoluție pe care au anunțat că o vor depune la reprezentanţa UE în R. Moldova. Demersul conţine argumentele societăţii civile şi protestatorilor împotriva modificării sistemului electoral. Ulterior, protestatarii vor picheta instituţia publică Teleradio-Moldova.

Un protest similar, organizat de partidele din opoziția parlamentară, a avut loc la finele lunii iulie. Oamenii s-au arătat nemulțumiți de faptul că Parlamentul a adoptat la 20 iulie curent proiectul legii privind modificarea sistemului electoral. Pentru un sistem de vot mixt au votat 74 de deputaţi. Documentul prevede că 51 de parlamentari vor fi aleși pe liste de partid, iar 50 în baza votului uninominal. Proiectul a fost modificat în conformitate cu propunerile Comisiei de la Veneția și supus mai multor dezbateri publice.