COVID-19: În ultimele 24 de ore, s-au înregistrat 104 cazuri noi

Chişinău, 26 apr. /MOLDPRES/. În baza datelor din 26 aprilie, în ultimele 24 de ore, în R. Moldova au fost înregistrate 104 cazuri de infecție cu noul Coronavirus, după procesarea a 594 probe investigate. Dintre acestea un caz este de import și 103 – cu transmitere locală, informează MOLDPRES.

Potrivit datelor Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, bilanțul persoanelor infectate cu noul coronavirus a ajuns la 3 408. Totodată, alte 5 cazuri de infecție cu virusul COVID-19 au fost confirmate astăzi în regiunea transnistreană.

Din numărul total de cazuri din această zi, 24 sunt lucrători medicali: asistenți medicali – 12, personal auxiliar – 10, farmaciști – 1, medici – 1. În același timp, încă două decese cauzate de infecția COVID-19 au fost înregistrate pe parcursul zilei de astăzi. Este vorba de o femeie în vârstă de 78 de ani, din raionul Orhei, internată la 3 aprilie în spitalul raional și de un bărbat în vârstă de 70 de ani, din orașul Comrat, internat la spitalul din localitate. În total, de la începutul pandemiei, în R. Moldova au fost înregistrate 96 de decese.

În perioada 17 martie – 15 mai, pe întreg teritoriul Republicii Moldova este declarată stare de urgență în legătură cu pandemia de COVID-19.