Author Archives: Adelina Canila

Din 1 iulie, personalul medical intră în grevă generală!

Preşedintele Colegiului Medicilor din România (CMR), dr. Vasile Astărăstoae, a anunţat că, începând cu data de 1 iulie, vor fi declanşate proteste, în cadrul întrunirii de joi a organizaţiilor profesionale ale medicilor, sindicatelor, asociaţiilor pacienţilor. „Ne-a ajuns cuţitul la os, nu mai suportăm să fim umiliţi, batjocoriţi, hărţuiţi, să ni se calce demnitatea. Vrem un tratament normal, nu unul preferenţial. ...

Read More »

DATUL LA ŢURLOAIE ÎN USL

Adi Cristi

Încă se mai joacă pe tema referendumului. Deja intrăm în zona speculaţiilor şi a gafelor impardonabile, ridicole şi chiar umilitoare pentru cei care au plătit biletul prin votul din decembrie 2012. Parlamentarii celor 70% au ajuns să-şi dea la picioare (se poate citi şi ţurloaie), călcându-se unul pe celălalt, inclusiv pe bătăturile cutumelor, care au început să le dea dureri ...

Read More »

Traseul proiectului de revizuire a Constituţiei până la aprobarea prin referendum

Proiectul de revizuire a Constituţiei a trecut de comisia parlamentară special constituită în acest scop, însă până la a fi supus aprobării cetăţenilor, prin referendum, acesta trebuie să treacă de Parlament şi să fie avizat, în cel puţin două rânduri, de Curtea Constituţională. Proiectul de revizuire a Constituţiei a fost transmis de către preşedintele Senatului, Crin Antonescu, grupurilor parlamentare pentru ...

Read More »

Comisia Europeană a declanşat infringement împotriva României pentru licitaţia de reabilitare a DN Crasna-Iaşi

CE a anunţat joi declanşarea procedurii de infringement împotriva României pentru încălcarea directivelor UE privind achiziţiile publice în derularea CNADNR a licitaţiei pentru reabilitarea drumului naţional între Crasna şi Iaşi.”Comisia Europeană a cerut astăzi (ieri,n.r.) României să respecte pe deplin directivele europene privind achiziţiile publice. Comisia argumentează că procedurile de licitaţii pentru o licitaţie de execuţie lucrări prin solicitare de ...

Read More »

Adriana Săftoiu face praf ultimul îndemn al lui Băsescu

Purtătoarea de cuvânt a PDL Adriana Săftoiu a scris pe blogul său un articol în care critică aspru poziția lui Traian Băsescu de marți, când le-a îndemnat pe femei să facă un număr cât mai mare de copii, dând exemplul femeilor rome. „Să ridice mâna cine s-a gândit să facă copii din sentiment patriotic! Bifaţi răspunsul – „act patriotic” – ...

Read More »

Antonescu: În Constituţia modificată atribuţiile preşedintelui sunt clarificate pentru a se evita crizele politice

Preşedintele Comisiei pentru revizuirea Constituţiei, Crin Antonescu, a declarat miercuri că în proiectul de modificare a Legii fundamentale nu au fost limitate atribuţiile preşedintelui, ele fiind doar clarificate pentru a se evita crizele politice de genul celor cu care s-a confruntat ţara.”În privinţa atribuţiilor preşedintelui şi interpretarea acestora s-a simţit nevoia unor clarificări pentru a evita crize. Experienţa ultimilor mulţi ...

Read More »

UPA a primit o diplomă de onoare din partea Comisiei de Învățământ, Știință, Tineret și Sport din Parlamentul României

Calitatea actului academic și dăruirea cadrelor didactice de la Universitatea ”Petre Andrei” din Iași au fost recunoscute și de către Comisia de Învățământ, Știință, Tineret și Sport din cadrul Senatului României, a cărei președinte este fostul ministru al Educației, Prof.univ.dr. Ecaterina Andronescu. Prezent la București în cadrul Congresului Educației,  Rectorul UPA din Iași, Prof.univ.dr. Doru Tompea a rămas plăcut impresionat de ...

Read More »

Măsuri anticaniculă la Bacalaureat

Inspectoratele şcolare vor trebui să ia mai multe măsuri anticaniculă în centrele în care în aceste zile se desfăşoară prima sesiune a examenului de Bacalaureat din acest an, printre acestea numărându-se asigurarea ventilaţiei corespunzătoare în sălile de examen şi asistenţa medicală permanentă.”În centrele de examen şi de evaluare trebuie menţinut un sistem de ventilare corespunzător, în funcţie de posibilităţile şi ...

Read More »

Poeta Ileana Mălăncioiu reprezintă România la Festivalul Internaţional de Poezie de la Genova

Pentru al cincilea an consecutiv, Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică (IRCCU) de la Veneţia, cu sprijinul financiar al Institutului Cultural Român, organizează participarea ţării noastre la Festivalul Internaţional de Poezie de la Genova „Parole Spalancate”, cea mai importantă manifestare de gen din Italia, aflat la cea de-a XIX-a ediţie, informează un comunicat trimis  de IRCCU de la Veneţia. ...

Read More »

Canicula pune pe jar autoritățile: populația este sfătuită să nu iasă din casă între orele 11 și 18

Reprezentanții Direcției de Sănătate Publică (DSP) Iași au făcut ieri un apel către cetățeni să evite, pe cât posibil, expunerea prelungită la soare între orele 11 și 18, iar în cazul în care aceștia beneficiază de aer condiţionat să regleze aparatul în așa fel încât temperatura să fie cu 5 grade mai mică decât temperatura ambientală. ”Ventilatoarele nu trebuie folosite ...

Read More »

Pagube în valoare de 25 milioane de lei, în urma ploilor căzute în luna mai, în județul Iași

În perioada 21 mai – 23 mai, în judeţul Iaşi au avut loc precipitaţii abundente sub formă de ploaie şi grindină. Au fost afectate 19 comune, valoarea totală a pagubelor fiind estimată la 25,2 milioane lei. Potrivit unei informări, date ieri publicității de Instituția Prefectului Județului Iași, în total, scurgerile de pe versanţi şi grindina au avariat 19 poduri şi ...

Read More »

Program de mentorat, în premieră în România: 33 de antreprenori vor fi antrenați voluntar, timp de trei ani, de o echipă de oameni de afaceri

Romanian Business Leaders (RBL) a lansat prima fază a programului de mentorat „101 companii de la stres la succes”, prin care 33 de antreprenori cu minimum trei angajați și o cifră de afaceri de 100.000 euro vor fi antrenați, pe parcursul a trei ani, de o echipă formată din peste 40 de antrenori de business. „Business-ul autohton are resurse neexploatate ...

Read More »

CCR: Modificarea Statutului parlamentarilor privind imunitatea, neconstituţională

Curtea Constituţională a României a decis miercuri că este neconstituţională modificarea Statutul deputaţilor şi senatorilor referitoare la imunitatea parlamentară. CCR a admis sesizarea preşedintelui Traian Băsescu privind Statutul parlamentarilor. Curtea a constatat că sunt neconstituţionale art. I punctul 18 şi art. I punctul 19 din legea care modifică Statutul deputaţilor şi al senatorilor. Judecătorii au constatat că aceste prevederi încalcă ...

Read More »

Victor Ponta bagă bugetarii în sperieți

Primul ministru a anunțat intenția de a declanșa „o reformă radicală” a aparatului bugetar care, în opinia sa,  suferă de o „scleroză totală”. O reformă reală a aparatului bugetar , va începe în toamna acestui an, a anunţat premierul Victor Ponta. Premierul Victor Ponta a făcut miercuri, în debutul ședinței de Guvern de la Palatul Victoria, un anunț care cu ...

Read More »

CE-AŢI AVUT CU ANDREI MARGA?

Adi Cristi

Andrei Marga poate fi considerat primul uselist care dezertează pe faţă, după câteva „alintături” cu Sorin Roşca Stănescu la pupitru. Rana care i-a sângerat lui Andrei Marga pe tot timpul cât a manageriat proiectele de la ICR este de fapt rana sângerândă a clujeanului pe care acesta şi-a făcut-o la Ministerul de Externe, în primul Guvern Ponta,  loc pe care ...

Read More »