Author Archives: Adi Cristi

PESTE 500 DE CĂRȚI ȘI RECHIZITE, DĂRUITE UNOR COPII NEVOIAȘI DE ANGAJAȚII DIN CLĂDIRILE DE BIROURI DIN ANSAMBLUL PALAS

În luna aprilie, angajații din clădirile de birouri din ansamblul Palas au participat la o nouă campanie umanitară, al cărei scop a fost acela de a oferi zâmbete unor copii cu posibilități limitate, prin intermediul lecturii. Inițiativa lor a făcut posibil ca, de sărbători, în mâinile elevilor să ajungă peste 500 de cărți și rechizite. În perioada 11 – 25 ...

Read More »

UNITER susține Festivalul Teatrelor Independente, desfăşurat la Iaşi

Uniunea Teatrală din România (UNITER) a publicat lista festivalurilor, proiectelor teatrale și a publicațiilor care vor primi finanțare parțială din Timbrul Teatral pe parcursul anului 2019. Festivalul Teatrelor Independente (FIT) 2019, ediția inaugurală, care va avea loc în Iași, în perioada 9 – 12 mai, a primit susținerea UNITER și, totodată, un vot de încredere extrem de valoros pentru Ateneul ...

Read More »

În perioada 8 – 12 mai, Iaşul va fi gazda mai multor evenimente organizate în spaţii publice

În perioada 8 – 12 mai, Iașul va fi gazda unei serii de evenimente organizate în spațiul public care vor conduce la aglomerarea traficului auto în mai multe zone ale municipiului, dar și la introducerea unor măsuri de restricționare și deviere a traficului. Astfel, Festivalul studențesc FEstudIS va debuta astăzi, 8 mai, cu o paradă a studenților și un concert ...

Read More »

Ministrul Transporturilor, Răzvan-Andrei Cuc, aşteptat joi la Iaşi

Ministrul Transporturilor, Răzvan-Andrei Cuc, va fi prezent joi, 9 mai, la Iaşi, pentru semnarea  revizuirii studiului de fezabilitate a tronsonului de autostradă Târgu Neamț – Târgu Mureș. Evenimentul va avea loc începând cu ora 12.00, la Prefectură, informează reprezentanţii Consiliului Judeţean. Completarea studiului de fezabilitate pentru Autostrada Târgu Mureș – Târgu Neamț, împărțită în două tronsoane: Târgu Mureș – Ditrău și, respectiv, ...

Read More »

Rectorul UTI, prof. univ. dr. Dan Caşcaval, Doctor Honoris Causa al Academiei Forțelor Terestre

Prof. univ. dr. ing. Dan Cașcaval, rectorul Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași (UTI), a primit titlul de Doctor Honoris Causa al Academiei Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” (AFT) de la Sibiu. Propunerea pentru decernarea celui mai înalt titlu academic a fost înaintată Senatului AFT de către Facultatea de Management Militar, iar prof. univ. dr. ing. Dănuț-Eugeniu Moșteanu, ca reprezentant al ...

Read More »

Spania caută o sută de muncitori în agricultură

În săptămâna 08 – 15 mai, Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Iaşi pune la dispoziţie 803 locuri de muncă vacante, din care 749 pentru persoanele cu studii medii şi 54 pentru cele cu studii superioare. Potrivit reprezentanţilor agenţiei, cele mai multe joburi vacante sunt în servicii (374), construcţii (252), industrie (91) confecţii (68), respectiv în agricultură şi ...

Read More »

Peste 200 de evenimente incluse în programul ediţiei din acest an a Festivalului Internaţional al Educaţiei

Ediţia din acest an a Festivalului Internaţíonal al Educaţiei (FIE), eveniment organizat de Primăria Municipiului Iaşi în perioada 8 mai – 26 iunie, este una deosebit de bogată, care cuprinde o serie de manifestări cultural-educative de anvergură (muzică, expoziții, carte, film, operă, teatru, educație), cu adresabilitate către toate categoriile de public. Acestea sunt fie evenimente individuale, fie festivaluri de sine ...

Read More »

Chirica: Mitingul organizat de PSD pe 9 Mai, la Iaşi, este un afront la adresa istoriei

Primarul Mihai Chirica face apel la cei care vor lua parte la mitingul organizat joi în Piaţa Unirii de PSD să nu recurgă la acte violente şi să păstreze „o atmosferă decentă” în timpul adunării. „Orice încercare de deturnare a mitingului va fi aspru sancţionată de organele competente. Toată piaţa va fi ultra supravegheată de camerele de luat vederi, cei ...

Read More »

Asia Bibi, femeia creştină care a petrecut aproape nouă ani în închisoare sub acuzaţia de blasfemie, a părăsit Pakistanul

Asia Bibi, femeia creştină care a petrecut aproape nouă ani în închisoare sub acuzaţia de blasfemie, a părăsit Pakistanul, a declarat miercuri pentru DPA avocatul său, Saiful Malook. El nu a oferit detalii despre plecarea femeii. Informaţia a fost transmisă şi de mai multe ziare şi televiziuni din Pakistan, care citează diverse surse, potrivit AFP. Asia Bibi a fost condamnată la moarte ...

Read More »

Igor Dodon:Unirea pentru care militează o parte dintre cetăţenii Republicii Moldova înseamnă război civil

Unirea pentru care militează o parte dintre cetăţenii Republicii Moldova înseamnă război civil, a declarat joi seara preşedintele prorus Igor Dodon în cadrul emisiunii ”Acces direct” de la NTV Moldova, filiala postului rusesc de televiziune NTV, avertizând că va recurge la ”toate căile legale” pentru a nu permite lichidarea statalităţii moldoveneşti, relatează vineri portalul Deschide.md.”Poate că cineva provoacă acestui lucru ...

Read More »

Papa Francisc:Este nevoie de mai multe studii despre rolul femeilor diacon în primele secole ale Bisericii

Papa Francisc a declarat marţi că este nevoie de mai multe studii despre rolul femeilor diacon în primele secole ale Bisericii, care ar putea influenţa deciziile în ceea ce priveşte misiunea femeilor în organizarea actuală a Bisericii, potrivit Reuters. Discutând cu reporterii în avion pe drumul de întoarcere din vizita sa în Bulgaria şi Macedonia de Nord, suveranul pontif a ...

Read More »

Dosarul Mineriadei din 1990, retrimis la Parchet

Un judecător de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis miercuri retrimiterea la Parchetul General a dosarului Mineriadei din 1990, în vederea refacerii rechizitoriului. Judecătorul de cameră preliminară a constatat nelegalitatea rechizitoriului întocmit de procurorii militari şi a dispus restituirea dosarului la Parchet. Decizia nu este definitivă şi poate fi contestată. Pe 13 iunie 2017, Parchetul Militar i-a ...

Read More »

ATENȚIE LA NIMICURI

Vremea intervine din nou, pedepsindu-ne pe ”calul Bălan”. Cade iarna peste noi ca o lovitură de secure. Cad ploile peste noi ca o perdea grea de pluș, năucindu-ne, lăsându-ne fără grai. Vremea încearcă să ne arate adevărata noastră față. Să nu ne facem că nu ne recunoaştem, că nu observăm cât de rănită ne este talpa și mai ales mersul. ...

Read More »

COMPETIȚIE DE ȘAH PENTRU COPII, LA IULIUS MALL IAȘI

Prichindeii din Iași primesc provocarea de a se întrece în mutări inteligente, miercuri, 8 mai 2019. De la  ora 16.00, la etajul 1 al mall-ului se va desfășura Cupa Lorelay la șah, o competiție dedicată preșcolarilor și elevilor pasionați de sportul minții. La eveniment participă peste 50 de copii de școală primară și grădiniță din instituțiile de învățământ din Iași. ...

Read More »

Inspectorii sanitari verifică respectarea normelor de prevenire a infecţiilor asociate actului medical în cazul bebeluşilor cu stafilococ

Inspectori sanitari ai Direcţiei de Sănătate Publică a Municipiului Bucureşti, însoţiţi de medici epidemiologi, vor verifica, între 8 şi 15 mai, la Maternitatea Giuleşti respectarea normelor de supraveghere, prevenire şi limitare a infecţiilor asociate actului medical, a normelor tehnice privind curăţenia, dezinfecţia şi sterilizarea, precum şi a normelor tehnice privind gestionarea deşeurilor rezultate din activităţi medicale.„Ministerul Sănătăţii a cerut Direcţiei ...

Read More »