Paratrasnet

Întoarceri în timp Întoarce-mă cum ai întoarce calul pe când acesta-n salt zbura prăpastiei să îi atingă malul întoarce-mă cum valea-ntoarce dealul   și crești cum crește iarba la buza botului de capră și lasă-mi susurul de apă să-mi sune pietrele ce crapă   și astfel să te țin de mână de parc-aș ține infinitul și printre degete să-mi scape ...

Desprinsă de trup se risipește umbra iluzia trezită în șoaptă dispare sub ochii clipind simt treceri de palmă și totul în mine e însingurare   Vorbesc despre umbre trecute în storuri în vorbe desprinse din șoapte căzute și cântecul arde cuvintele crude lăsând să mă crească povești ne-ncepute.   Sunt cel care vine din cel care pleacă sunt aerul viu ...

M-am născut încă o dată cu gândul că acum va fi o naștere reușită…   O naștere care să mă mulțumească de la felul în care mă ridic și până la nestăpânita mea poftă de a ține ochii deschiși mai mult decât poate privirea mea să adune și să mă cutremure…   M-am născut din nou fără să-mi dau seama ...

Încerc să mă adun cum se mai adună cioburile de pe covor unul câte unul ușor, ușor, ușor…   M-am spart cum se mai sparge cana căzută de cât se poate de sus de când tot încerc pe cap să o țin cu josul în sus   Sunt partea nevinovată a pedepsei partea care se sparge în tot atâtea cioburi ...

Mă doare neputința de a crede că tot ce a fost până la mine trebuie luat ca o dictare ca un gest asumat de a stinge în fiecare zi o lumină din cele șapte (pe care Menora le ține minte învățându-ne să ținem minte)   Dictarea nu îmi dă putința de a scrie și altfel căci altfel voi ajunge greșeala ...

Culeg melci de pe plajă fără  să-mi dau seama că aceste fragmente de timp stau întinse la soare de parcă ar fi venit la Vama cu cortul desfăcut amestecate cu ele însele…   Ordinea firească a melcilor și greșeala mea fatală a ieșit la suprafață de parcă aș fi avut dreptul la această impardonabilă confuzie a melcilor cu scoicile a ...

Cumpăr veșnicie la metru să-mi ajungă să te cuprind să nu-ți uit în afara tăcerii nici o parte a suferinței cum nici oceanul nu-și uită orizontul pe dinafara ochiului acest perpetuum mobile al lacrimii   Te înfășor cum se mai strânge ața în aceeași papiotă multicoloră reușind să fac pe toată întinderea vieții ghemuri de fapte mărețe călărind același fluture ...

Nu mai trebuie să adaug nimic! Orice lucru în plus orice semn în plus ar strica echilibrul…   Este ca și cum ai pune peste această lume așa de imperfectă ceva în plus:   o altă lume imperfectă un alt destin imperfect un alt picior strecurat de sub plapumă… ai pune între noi   în plus sau poate în minus ...

Te duci și vii în același timp din același loc de parcă ai sta suspendată în inima mișcării   Poemul din tine se lovește de malurile trupului cum se mai lovesc valurile de malurile oceanului (fără ca acestea să se atingă vreodată…)   Există în tine (cum există și-n mine) această părere de rău că suntem o trecere de timp ...

Nu știu ce urmă să fie de învățătură de minte cum nu știu dacă eu sunt chematul sau sacrificatul…   O trecere pe deasupra nu poate să înțeleagă târâitul șarpelui cum nici urma săpată-n nisip nu poate să unească zborul cu orizontul decât în acel punct imaginar din care izvorul ne dă din răcoarea nopții, dar și a morții…   ...

  Am văzut cum deșertul capătă glas când tălpile Lui mă poartă în brațe iar mâinile Lui mă ridică în spate și ochii… mă lasă să privesc înlăuntru   S-a deschis cerul ca ușile unui magazin universal Au fost și morți în buluceala creată dar cine să stea să-i mai numere când doar unul din toți ar fi luat locul ...

Evreii mor înainte de-a se naște mor în teroarea gândului că o dată născuți viața-i va ține legați de destin cum mai este înlănțuit țipătul de durere, răbdarea de chin   Odată cu ei moartea devine totală zidul plângerii urlă din piatră în piatră (cu lacrimi se spală) până când rosturile pline îi pun lui Dumnezeu aripi de-albine   Evreii ...

Încearcă să m ții treaz sî nu mă lași sî adorm să cad în aceeași groapă cu var din care oamenii astfel albiți încep să-și caute criminalii rămânând fără somn   O groapă în care nu-i loc de sămânță și nici nu poate rodi altceva doar amintirea sălbaticei morți în care-au pătruns cei care purtau deasupra inimii o galbenă stea… ...

Privesc dincolo de orizontul sârmei ghimpate Aud fanfara cum cântă melodiile duminicale… Văd rochiile sub formă de umbrele deschise iar cercurile astfel desenate mă adună-n spirala întoarceri-n timp   Deschid ochii în lumi netrăite de parcă aș păstra în mine zbaterea morții cu hohotul de râs pe buze sadismul din care s-a scos esența cruzimii…   Pe lângă un astfel ...

Lasă-mă să te țin minte chiar dacă nu ne-am cunoscut chiar dacă nu ne-am văzut Să te țin minte așa anonimă cum ești sau așa anonim… Mă bântui ca un duh ca o părere de rău sau  o binecuvântare că-mi dai voie să nu trec nepăsător prin dreptul unei gropi proaspăt săpate pentru fundația unei case sau pentru o viitoare ...