Paratrasnet

12. E roșul care te pârjolește Îl vezi doar atunci când în scrum mai tresari   E roșul agresiv cu zâmbet vulgar ce duce cu el ofilirea ispitei picătura de sânge acoperită cu var   Doar astfel puritatea e pusă la loc întoarse în matcă neprihănitele clipe încearcă să dea ispitelor foc…  

11. Nimic nu îți poate șterge de la colțul buzelor arcuirea enigmatică și neînțeleasă a aripilor care te înalță chiar deasupra păsării păstrându-te în același miracol cum mai sunt ținute stelele și semnele boltei cerești, ecoul rugăciunii brațele legănate de dansul iertării păcatelor prin mătănii și rugi fierbinți, până la incendii până la desfigurarea timpului de transfigurarea secundelor spovedirii…   ...

10. Din depărtarea ochiului ațintit inimile decupate din plăcerile iubirii seamănă cu două mingi dezumflate, atârnate deasupra strigătului sub forma  însemnelor de manual, de ”temă pentru acasă”: Cine va face ca ele, la fel va păți!   În așteptarea rătăciților de calea cea dreaptă (drumul devenit înfundat aortă colmatată cu scenele erotice din Sodoma și Gomora sau din zilele noastre) ...

9. Vorbim în șoaptă să fim auziți de toți curioșii…   De cei care au obiceiul hrănirii din povestea de dragoste a altora.   Au un simț al ascultării ieșit din comun: aud șoaptele încă nerostite surprind gesturile trupurilor îmbăiate în lichidul iubirii   dezbrăcându-se de prea multele sensuri, de prea multele răni ale suferinței crescute sub forma petalelor de ...

8. Lasă-mă să visez cum vom mai fi când nu vom mai fi   Nici o aparență să nu dispară nimic să nu dea de bănuit că s-a întâmplat ceva…   Că se va întâmpla ceva deosebit în timpul neatenție noastre (de a nu răspunde prezent la următorul apel de seară) am amânat să murim.  

7. Lasă-mă să fiu cel care te ține minte cel care se plimbă pe trupul tău cu ochii închiși…   cum și tu reciți din poemele mele cu ochii închiși, cu buzele tremurânde de sete și de dorințe nepovestite, dar limpezi ca apele de munte.   Să fiu înainte de toate clipa ta de îndoială singura care îți scoate în ...

6. Încerci să descoperi șuvița aceea ce ar părea un nor luminos ca o buclă dată pe spate, în contre-jour înspre care mai duci din când în când mâna   (mișcare ce mă face să întreb dacă există prin apropiere un aerodrom de unde tot decolează brațul tău mângâietor?! )   Lasă-mă să te țin minte atâta timp cât îmi ...

5. Ultima răsuflare sortită să ne țină de mână în trecerea nostră prin vremuri povestioare și plină de noi (cei care rămânem să fim povestitori…) am păstrat-o pentru inevitabila despărțire:   Cu fiecare respirație aerul poartă amprenta sub formă de zbor de aripi fâlfâitoare care ne ridică cel puțin să ne cunoaștem înălțimea…   De fiecare dată ieșim mai mici ...

4. Cine urmează ? (Ce parte din noi se cere afară, cum ar cere tăcerea în mijlocul prăpădului lumii să-și afle exilul ?!)   Venim de undeva pentru a avea de unde pleca, împreună, în același loc pe aceeași ridicătură de pământ cât să nu ne tulbure apele odihna de veci cum nici noi nu tulburăm odihna celor de jos ...

3. Să dăm de știre morții că suntem aici, vii și netulburați, vii și dornici de călătorie…   De partea întunecimii desfrânați suntem și fără de prihană suntem   luminoși ca strălucirea ochiului pofticios suntem vinovați de toate vinovățiile lumii cu dragoste și ură, deopotrivă…   Și toate relele adunate în chip de miel blând sacrificat pentru iertarea păcatelor (netulburate ...

4. Cine urmează ? (Ce parte din noi se cere afară, cum ar cere tăcerea în mijlocul prăpădului lumii să-și afle exilul ?!)   Venim de undeva pentru a avea de unde pleca, împreună, în același loc pe aceeași ridicătură de pământ cât să nu ne tulbure apele odihna de veci cum nici noi nu tulburăm odihna celor de jos ...

2. Cu neprihăniri pierdute sau șterse de pe pânză de ploile ce nu mai conteneau să ne inunde   Fără lacrimi, fără tristețe, fără durere în acest loc plin de verdeață unde durere și întristare nu e !   Oprește-te, cititorule și nu mai trimite provocări de iubire cu aceeași încăpățânare a morții dată nouă, tuturor celor care știm că ...

1.Flori de mac și femeie întinsă A fost lăsată să-și cunoască sângele înainte ca judecătorul să-i decidă soarta:   De atunci floarea de mac bântuie câmpiile sugerându-ne doar cum arată lanul vinovăției, această întindere de sânge acaparată de palmele celor care au făcut din el simbolul jertfei și al vredniciei a urmei care duce spre clipa fatală în care Natura ...

13. În fața realității crude păstrată la foc mic Poemul are o poftă nebună de a se scrie singur,   Netulburat și neîngândurat de vremea de-afară chiar dacă din prea multă evlavie ploaia îl prinde din urmă dizolvându-l într-o pată uriașă de cerneală   Doar rostirea lui mai rămâne în aer pregătită pentru lecția de dictare:   Nu uitați, vă ...

12. Nimeni nu va râde de ceilalți chiar dacă avem aceeași culoare-n obraji aceeași culoare pe vârful pantofului aceeași culoare a degetului arătător   Suntem atât de asemănători încât putem foarte ușor să fim confundați cu alții căci de fapt suntem alții fără ca cineva să sesizeze imensa diferență: de clasă, de cântec, de versuri de stare, de vrere, de ...