Paratrasnet

Statornicia mării s-a lăsat surprinsă   Aceleași valuri sub tălpi mi se strecoară aceeași plajă mă cuprinde iară statornicia clipei e nașterea multiplă din zorii prinși sub seară   din seară peste noapte și până-n dimineață mai cunoscute sunt pornirile din ceață asfixiate zâmbete multicolore mă-mbracă peste umeri cu umbrele serii statornicia este căderea în neunde din care se ridică ...

Ochiul este rotundul căruia îi pasă de mișcare sesizând foametea de la încremenire la pasul făcut tiptil ca un animal de pradă închis în saltul său mortal Urletul sfâșie liniștea pădurii sau liniștea care ne înconjoară însângerând pe la margini așteptarea șansei de a avea rezervat locul în nemurire cum doamnele au rezervat în avion – locul la geam

Numărătoarea inversă ne apropie de final. După ultima rostire de cifră ne așteaptă lovitura gândită a fi fatală 5-4-3-2-1-0 Acest 0 din urmă contează În el sunt stivuite ca într-o magazie întâmplările din ziuă și din noapte Anonime cum și viața noastră se recomandă a fi luată în seamă  

Numărătoarea poate fi ea însăși un număr 54321…   În cazul acesta cu zecile de mii poate fi semnificativ un număr ce poartă în spatele său susținerea unor unități de măsură cu nebănuite efecte greu de imaginat cum ar fi efectul boabelor de cafea la menținerea trează a omenirii sau efectul de nezdruncinat al margaretelor păstrate în buchetul originar.  

Fiecare naștere poartă cu sine o stânga împrejur la fel de dibace   o întoarcere în sine atât cât să ne ofere șansa dăltuită cu zâmbete descrețite și cu armura celui întors din bătălii   Avem începutul scos pe potecă o învârtire de aer despletit și așezat după fiecare cădere de frunză cum se mai făcea „mis en place” la ...

A cincea secundă poate fi respirația fatală ce termină poemul agățat de cădere Cum mai stau în eter cuvintele încă nerostite supuse doar vântului ascuns în adiere Cinci secunde lăsate în libertate cinci clipiri de pleoape înaintea semnului crucii înainte ca pumnalul să-și înceapă pedeapsa.  

A cincea secundă poate fi respirația fatală ce termină poemul agățat de cădere Cum mai stau în eter cuvintele încă nerostite supuse doar vântului ascuns în adiere Cinci secunde lăsate în libertate cinci clipiri de pleoape înaintea semnului crucii înainte ca pumnalul să-și înceapă pedeapsa.

A patra secundă îți pune degetul la gură încercând să consacre liniștea cum mai era înțeleasă despărțirea între silabe de după moarte.

A treia secundă locuia în fatidicul semn de exclamare chiar dacă pe fond era o mascată întrebare fundamentală din categoria ambiguității Scriu, deci exist!

A doua secundă la rândul ei a sesizat marea ieșită din valuri trecând printre osii așa cum inima mecanicului lovea înciudat starea de perplexitate a clipei care devenea eternă de atâta așteptare aparent lipsită de rost.

Prima secundă s-a prins vorbind ne întrebat ca și cum trenul a uitat că este pe linia moartă chiar dacă fluieratul nesfârșitului sesiza mișcarea șirului nenumărat de mâini fluturând la ferestre.

În genunchi număr semințele uitate Acum fac parte din rod îngreunând spicul și aerul de jur împrejurul ochiului.   Astfel mă ridic mai sus decât îmi este fruntea decât poate să-mi ajungă părul răvășit de trecerea vântului dezghețat     simt prin aer mirosul de rod din semințele dezmeticite e semn de grăbire întru miraculoasă trezire e semn de pâine ...

Iubește-mă până când va rămâne din mine o umbra care să-mi semene   Un fel de tăciune dezmembrat de formă și de căldură Un simplu zâmbet surprins de intenția mea de a fi luat în seamă ca și cum urma puternică de negru ar fi aceeași încercare de a locui într-un ochi izbitor de negru fără de care nu ar ...

În fiecare din noi există o biserică sau o sinagogă o moschee sau o peșteră cu desene rupestre   Există un loc unde cuvintele iau forma rugăciunii și dangătul clopotului Le amestecă neputința și gândurile negre care despică moartea cum mai sunt despicate lemnele   În fiecare din noi se naște o așteptare soră cu moartea o ținere de minte ...

Vocea ta face din mine o punte de trecerea între a fi și a nu fi între a mă avea și a te avea între totul e tăcere și restul e tăcerea care ne uită   uitați am fost de verbul a trăi / trăire ca o pierdere trecută în negura piciorului apăsat pe aorta   seceta face ravagii este ...