Paratrasnet

Cuvintele mi-au albit la tâmple revendicându-și dreptul de a fi ascultate și urmate în toate cele ce spun   Mi-au albit la tâmple și versurile am crezut Până când mi-am dat seama Că primăvara poemele mele Se topesc și o iau la vale Acolo de unde le sorbi tu După un anotimp înghețat.

  Privește cum se întoarce mâna mea plină de tine de parcă ai fi coșul acela doldora cu struguri sau trupul de care s-a lipit Soarele fără chip de dezlipire De parcă ar fi buzele mele pierdute-n sărutul bezmetic sau floarea îmbibată cu mirosul tău nepieritor   Privește oglinda și vezi ce bine seamănă cu tine Pe când eu mă ...

  Iubirea pusă pe rană arde tăcerile din palmă   Scoală morții din gropi și-i adună în suflet unde ploile n-au stropi   Apa curge direct ca un fluviu vertical peste care nici un pod nu are amonte, nu are aval     Este o linie trasă între lacrima mea și lacrima ta fără de care ochii s-ar dezmembra   ...

    Acoperă-mă cu umbra ta strângându-mă cum mai sunt prinse luminile în palmă și vezi cum inima îmi crește peste și cântecul  îmi culcă-n palme margini   acoperă-mă cum zăpada cade și poartă fulgul ca un sol de pace se-ntâmplă să existe voci străine și umbra pruncului sub ochi se zbate   acoperă-mă Doamne, magii vin și hohotul ne ...

15. Mă scoate din casă, cu ochii legați durerea în care m-a zidit (sub formă de grotă și mai apoi de palat) nevoia de a fi adăpost pentru viață.   Te-am adus lângă mine să uităm reciproc unul de celălălalt. Aducerea aminte rostogolea rostul fiecăruia în singurătate, regăsindu-ne mai puternici și de neînvins mai plini de amintiri, de dorința sălbatică ...

14. Hei, hai să îmbătrânim în tăcere   să luăm niște pop-corn și o bere uitând că după moarte avem Înviere, o Înălțare… și de restul plăcere…   Dar ceea ce contează mai mult nu va mai fi nici o tăcere răstignită pe o altă durere.  

13. Suntem păziți de miracolul rugului pe care sunt arși abătuții stingheri și acolo unde cărări nu există din locul viran se face un cer   Un cer pe pământ, un fel de-nchisoare în care Universul e încarcerat cu celule stelare, rânduite în noi de hăul decis să fie un gol dezmembrat.   Iată floarea de mac prinsă la pălărie ...

12. E roșul care te pârjolește Îl vezi doar atunci când în scrum mai tresari   E roșul agresiv cu zâmbet vulgar ce duce cu el ofilirea ispitei picătura de sânge acoperită cu var   Doar astfel puritatea e pusă la loc întoarse în matcă neprihănitele clipe încearcă să dea ispitelor foc…  

11. Nimic nu îți poate șterge de la colțul buzelor arcuirea enigmatică și neînțeleasă a aripilor care te înalță chiar deasupra păsării păstrându-te în același miracol cum mai sunt ținute stelele și semnele boltei cerești, ecoul rugăciunii brațele legănate de dansul iertării păcatelor prin mătănii și rugi fierbinți, până la incendii până la desfigurarea timpului de transfigurarea secundelor spovedirii…   ...

10. Din depărtarea ochiului ațintit inimile decupate din plăcerile iubirii seamănă cu două mingi desumflate, atârnate deasupra strigătului sub forma  însemnelor de manual, de ”temă pentru acasă”: Cine va face ca ele, la fel va păți!   În așteptarea rătăciților de calea cea dreaptă (drumul devenit înfundat aortă colmatată cu scenele erotice din Sodoma și Gomora sau din zilele noastre) ...

9. Vorbim în șoaptă să fim auziți de toți curioșii…   De cei care au obiceiul hrănirii din povestea de dragoste a altora.   Au un simț al ascultării ieșit din comun: aud șoaptele încă nerostite surprind gesturile trupurilor îmbăiate în lichidul iubirii   dezbrăcându-se de prea multele sensuri, de prea multele răni ale suferinței crescute sub forma petalelor de ...

8. Lasă-mă să visez cum vom mai fi când nu vom mai fi   Nici o aparență să nu dispară nimic să nu dea de bănuit că s-a întâmplat ceva…   Că se va întâmpla ceva deosebit în timpul neatenție noastre (de a nu răspunde prezent la următorul apel de seară) am amânat să murim.  

7. Lasă-mă să fiu cel care te ține minte cel care se plimbă pe trupul tău cu ochii închiși…   cum și tu reciți din poemele mele cu ochii închiși, cu buzele tremurânde de sete și de dorințe nepovestite, dar limpezi ca apele de munte.   Să fiu înainte de toate clipa ta de îndoială singura care îți scoate în ...

6. Încerci să descoperi șuvița aceea ce ar părea un nor luminos ca o buclă dată pe spate, în contre-jour înspre care mai duci din când în când mâna   (mișcare ce mă face să întreb dacă există prin apropiere un aerodrom de unde tot decolează brațul tău mângâietor?! )   Lasă-mă să te țin minte atâta timp cât îmi ...

5.   Ultima răsuflare sortită să ne țină de mână în trecerea nostră prin vremuri povestioare și plină de noi (cei care rămânem să fim povestitori…) am păstrat-o pentru inevitabila despărțire:   Cu fiecare respirație aerul poartă amprenta sub formă de zbor de aripi fâlfâitoare care ne ridică cel puțin să ne cuoaștem înălțimea…   De fiecare dată ieșim mai ...