Paratrasnet

Încerci să descoperi șuvița aceea ce ar părea un nor luminos ca o buclă dată pe spate, în contre-jour înspre care mai duci din când în când mâna   (mișcare ce mă face să întreb dacă există prin apropiere un aerodrom de unde tot decolează brațul tău mângâietor?! )   Lasă-mă să te țin minte atâta timp cât îmi amintesc ...

Ultima răsuflare sortită să ne țină de mână în trecerea nostră prin vremuri povestioare și plină de noi (cei care rămânem să fim povestitori…) am păstrat-o pentru inevitabila despărțire:   Cu fiecare respirație aerul poartă amprenta sub formă de zbor de aripi fâlfâitoare care ne ridică cel puțin să ne cuoaștem înălțimea…   De fiecare dată ieșim mai mici decât ...

Cine urmează ? (Ce parte din noi se cere afară, cum ar cere tăcerea în mijlocul prăpădului lumii să-și afle exilul ?!)   Venim de undeva pentru a avea de unde pleca, împreună, în același loc pe aceeași ridicătură de pământ cât să nu ne tulbure apele odihna de veci cum nici noi nu tulburăm odihna celor de jos rămași ...

Să dăm de știre morții că suntem aici, vii și netulburați, vii și dornici de călătorie…   De partea întunecimii desfrânați suntem și fără de prihană suntem   luminoși ca strălucirea ochiului pofticios suntem vinovați de toate vinovățiile lumii cu dragoste și ură, deopotrivă…   Și toate relele adunate în chip de miel blând sacrificat pentru iertarea păcatelor (netulburate de ...

Cu neprihăniri pierdute sau șterse de pe pânză de ploile ce nu mai conteneau să ne inunde   Fără lacrimi, fără tristețe, fără durere în acest loc plin de verdeață unde durere și întristare nu e !   Oprește-te, cititorule și nu mai trimite provocări de iubire cu aceeași încăpățânare a morții dată nouă, tuturor celor care știm că dincolo ...

Pedeapsa la moarte a florii de mac ucisă înaintea judecății A fost lăsată să-și cunoască sângele înainte ca judecătorul să-i decidă soarta:   De atunci floarea de mac bântuie câmpiile sugerându-ne doar cum arată lanul vinovăției, această întindere de sânge acaparată de palmele celor care au făcut din el simbolul jertfei și al vredniciei a urmei care duce spre clipa ...

În fața realității crude păstrată la foc mic Poemul are o poftă nebună de a se scrie singur,   Netulburat și neîngândurat de vremea de-afară chiar dacă din prea multă evlavie ploaia îl prinde din urmă dizolvându-l într-o pată uriașă de cerneală   Doar rostirea lui mai rămâne în aer pregătită pentru lecția de dictare:   Nu uitați, vă rog ...

Nimeni nu va râde de ceilalți chiar dacă avem aceeași culoare-n obraji aceeași culoare pe vârful pantofului aceeași culoare a degetului arătător   Suntem atât de asemănători încât putem foarte ușor să fim confundați cu alții căci de fapt suntem alții fără ca cineva să sesizeze imensa diferență: de clasă, de cântec, de versuri de stare, de vrere, de cumpănă, ...

În spatele casei adunăm doar ceea ce viitura este pregătită să rostogolească Să amestece pământul cu apa scoțându-ne din noroi cum mai ieșim din palmele olarului…   Suntem figurine gata făcute numai bune de pus în cuptor întru desăvârșirea operei de artă și nicidecum întru aducerea aminte a cuptoarelor exterminării…   Noi vom avea smalț în obraji fără a fi ...

Sunt locuri anume care ne privesc care se distanțează de noi când ne este lumea mai dragă…   Ne este lumea mai dragă când nu facem nimic când tăiem frunze la câini (chiar dacă nu avem câini…)   Chiar dacă latră în noi doar ideea de câine ”cel mai bun prieten al omului” fără ca tu să latri la mine ...

Avem nevoie de gloată. Avem nevoie de turmă. Spiritul ei ne lipsește cum ne mai lipsește sarea din mâncare cum ne mai lipsește inima să ne sară din piept.   Să ne ia în seamă cu un atac de cord sau cu o prindere în brațele iubitei a necunoscutului care ne tot înconjoară…   Avem nevoie de curaj mai mult ...

O astfel de reținere la sol mă face să cred în forțele oculte ale celor care ne dau dictări pentru acasă somându-ne să spunem totul despre ceea ce nu știm simțind că într-o astfel de temă poate să găsească inefabilul și desăvârșirea sensului nostru de a fi de a fi și când nu știm ce suntem de a fi și ...

Între mine și tine a început să locuiască iertarea din acel moment de panică în care fiecare avem bănuiala pierderii deposedării de acel lucru neștiut pe care îl simțeam asemenea unui zid protector…   Era ceva neclar, dar cu o prezență sigură ceva despre care știam că există dar nu-l vedeam neștiind ce ar putea fi din pământ, aer sau ...

Ești doar ceea ce cântecul meu încearcă să te țină minte, să te povestească să te renască de fiecare dată fără a te multiplica păstrându-te doar în nume propriu veșnica pomenire a iubirii descoperitoare de inimi schingiuite și seducătoare aprinsă înainte ca focul să ne fie dat sub formă de căldură și mai apoi de dezastru acoperit de cenușă de ...

Iluzia ne-am crescut-o singuri ca pe o timoră, blocându-ne imaginația în acel labirint prin care rătăcește și azi Minotaurul Nimic din ceea ce visul ne-a scos în cale nu am ezitat să nu-l multiplicăm Superficiali și fără rușinea celui care fură în numele tuturor…   Întoarce-te la mine! Vorbesc cu umbra care mă desparte de ziuă aud glasul prezentării oglinzii ...