Nume importante din PDL precum Anca Boagiu, Roberta Anastase, Cezar Preda,Raluca Turcan, Gheorghe Falcă si Elena Udrea au cerut, joi, la şedinţa Colegiului Director a partidului, demisia Cabinetului Boc. Însă, propunerea nu a fost acceptată de colegii de partid, înregistrându-se doar 9 voturi pentru demiterea întregului guvern şi 40 pentru remaniere. Astfel, Mihail Dumitru, Sebastian Vlădescu, Mihai Şeitan, Gabriel Sandu, Adriean Videanu şi Radu Berceanu sunt miniştrii care vor pleca din Guvernul Boc.
|
|
Citeşte mai mult...
|
|
Ministerul Administraţiei şi Internelor (MAI) ar putea suplimenta cu încă 200 de ore de zbor cota alocată în acest an pentru intervenţiile efectuate de elicopterul SMURD Iaşi. La solicitarea şefului Serviciului Medical de Urgenţă, Resuscitare şi Descarcerare (SMURD) Iaşi, Diana Cimpoeşu, medicul şef al Unităţii de Primire a Urgenţelor (UPU) din cadrul Spitalului “Sfântul Spiridon”, subsecretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, Raed Arafat, a înaintat o solicitare în acest sens Ministerului Administraţiei şi Internelor, respectiv conducerii Unităţii Speciale de Aviaţie (USA) din cadrul acestui minister, în care solicită suplimentare aorelor de zbor pentru elicopterul SMURD Iaşi, "Există speranţe să se aprobe suplimentarea orelor de zbor pentru elicopter. |
|
Citeşte mai mult...
|
Circulaţia autovehiculelor pe pasajul rutier de la Hala Centrală, din Centrul Civic al municipiul Iaşi, va fi reluată în jurul datei de 14 octombrie, a anunţat primarul Gheorghe Nichita. Potrivit acestuia, deşi lucrările la acest obiectiv trebuiau să fie finalizate în jurul datei de 15 septembrie, din cauza vremii, dar şi a unor probleme apărute în teren, acestea vor fi finalizate o lună mai târziu. "Până pe 14 octombrie va fi dat drumul la trafic pe strada Anastasie Panu şi pe stada Sfântul Lazăr. Deocamdată au fost finalizate lucrările de izolare a pasajului. |
|
Citeşte mai mult...
|
Parlamentarul PDL Dumitru Oprea a solicitat Ministerului Agriculturii, să comunice măsurile pentru stoparea acordării subvenţiilor agricole pentru terenurile care nu sunt lucrate. Senatorul Dumitru Oprea a scos în evidenţă că, în ultimul timp, au apărut tot mai multe informaţii potrivit cărora sunt alocate subvenţii de zeci de milioane de euro pentru terenuri agricole nelucrate. Oprea spune că situaţia nu poate fi generalizată, însă se impune un control riguros al acestor plăţi.
|
|
Citeşte mai mult...
|
Daniel Constantin, liderul PC, susţine că funcţia de premier în guvernul de criză ar putea fi ocupată fie de Victor Ponta, fie de Crin Antonescu, şi că încă nu s-a decis acest lucru.
"Domnul Ponta este o soluţie ca premier al României, dar nu ştiu dacă în acest moment, în momentul de faţă nu s-a discutat şi nu se va discuta dacă Ponta va fi premier, sau dacă domnul Antonescu, pentru că şi dânsul poate fi premier, trebuie sa oferim planuri si măsuri, pentru că dincolo de nume sta un plan", a declarat Daniel Constantin.
|
|
Citeşte mai mult...
|
Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ a anunţat că va acţiona în judecată inspectoratele şcolare, pentru încălcarea legilor, după ce sute de angajaţi din învăţământ, personal nedidactic, au rămas fără locurile de muncă începând de la 1 septembrie, conform unui ordin al Ministerului Educaţiei. Reprezentanţii Ministerului Educaţiei au explicat că disponibilizările au fost necesare pentru a face economii la buget. Cele câteva sute de posturi desfiinţate sunt de administratori, fochişti, secretare, şoferi, paznici sau documentarişti. |
|
Citeşte mai mult...
|
Autorul luării de ostatici de la sediul Discovery Channel, din apropiere de Washington, a fost ucis de poliţie, iar cei trei ostatici pe care îi reţinea au fost eliberaţi."Unităţile noastre tactice au intervenit" când suspectul a îndreptat arma către unul dintre ostatici, a declarat comandantul poliţiei comitatului Montgomery, J. Thomas Manger, în timpul unei conferinţe de presă. "Ele au tras în suspect. Suspectul a murit", a adăugat el.Viaţa persoanelor reţinute a fost pusă în pericol pe parcursul a două ore, cât au durat negocierile prin telefon şi în cursul cărora suspectul a dat dovadă de o instabilitate emoţională. |
|
Citeşte mai mult...
|
|
- FSLI dă inspectoratele în judecată
Sute de angajaţi din învăţământ, personal nedidactic, au rămas fără locurile de muncă de la 1 septembrie, în urma unui ordin al ministrului Educaţiei din 24 august, Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ anunţând că va acţiona în instanţă inspectoratele şcolare, pentru încălcarea legilor. Reprezentanţii Ministerului Educaţiei susţin că a fost nevoie de această reducere de personal pentru a face economii la buget în cadrul celor 42 de Case ale Corpului Didactic prin desfiinţarea în şase zile a sute de posturi de administratori, fochişti, secretare, şoferi, paznici sau documentarişti, se arată într-un comunicat de miercuri al Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI).
|
|
Citeşte mai mult...
|
Cetăţenii moldoveni aflaţi la studii în Iaşi, sau cei aflaţi în tranzit, vor putea vota pentru referendumul constituţional din 5 septembrie la secţia de votare nr. 337, amenajată în strada Gavril Musicescu nr. 6 (parterul blocului 7 A),, deschisă în incinta clădirii consultatului Republicii Moldova la Iaşi (din spatele fostului sediu al Romtelecom). „Documentele în baza cărora se va putea vota sunt paşaportul pentru intrare-ieşire din ţară (se acceptă inclusiv paşapoartele cu termenul de valabilitate expirat) şi livretul de marinar. |
|
Citeşte mai mult...
|
Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră (SPF) Răduăaneni – judeţul Iaşi au descoperit 99.800 de ţigarete de diferite mărci, cu timbru de acciză Republica Moldova, care au fost introduse ilegalîin România. “În data de de 30 august a.c, în jurul orelor 18.00, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Răducăneni au descoperit pe direcţia localităţii de frontieră Sălăgeni un autoturism marca “Dacia Papuc”, în care erau trei bărbaţi şi a căror prezenţă în zonă li s-a părut suspectă. |
|
Citeşte mai mult...
|
|
|